Lansarea noii ediții a Burselor Europene pentru Jurnaliști
Cei mai talentați jurnaliști din Republica Moldova au participat la etapa națională a Programului „Burse Europene pentru Jurnaliști”, un program de formare axat pe înțelegerea aprofundată a procesului de integrare europeană și a provocărilor informaționale actuale.
Timp de trei zile de traininguri, cei 15 profesioniști media au beneficiat de sesiuni susținute de experți, oficiali, diplomați și jurnaliști consacrați.
Printre speakerii invitați s-au numărat Petra Larke, ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, experți în politici europene precum Iulian Groza și Rodica Crudu.
Programul oferă participanților instrumente practice și expertiză necesară pentru a reflecta corect și echilibrat subiectele legate de parcursul european al Republicii Moldova.
La final, zece dintre cei mai activi participanți au câștigat câte o bursă pentru o vizită de studiu, la Bruxelles, în mai, 2025.